UPB gazdă pentru cea de-a 28-a ediție a Conferinței Internaționale ILRC

Titlu
15 iunie 2017
Rectorul UPB, Domnul Mihnea Costoiu, prezent la Astana în cadrul evenimentelor organizate sub egida Expoziţiei Internaţionale Expo 2017 Astana
26 iunie 2017

Astăzi, 26 iunie 2017, a început cea de-a 28-a ediţie a Conferinţei Internaţionale ILRC, organizată sub auspiciile Grupului de cooperare internaţionalǎ pentru investigarea atmosferei cu laseri (ICLAS).

Rectorul Universității POLITEHNICA din București, domnul Mihnea COSTOIU, a deschis lucrările conferinței și a menționat: „Mă bucur că un astfel de eveniment care reprezintă o premieră pentru Romania, fiind prima țară din Europa de Est care găzduiește Conferința Internațională LIDAR, se organizează în Universitatea POLITEHNICA din București, cea mai mare și mai veche universitate tehnică din țară. Acum, în prag de 200 de ani de la înființare, având atâtea minți luminate care ne-au trecut pragul, inițiativa de a găzdui o Conferință Internațională de o asemenea amploare nu poate fi decât binevenită pentru universitatea noastră”.

Coorganizatori ai acestei manifestări sunt cele mai mari universități din țară:

  • Universitatea POLITEHNICA din București;
  • Universitatea  „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca;
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

împreună cu cele mai prestigioase două institute de cercetare din domeniu:

  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronicǎ – INOE 2000
  • Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţialǎ „Elie Carafoli”.

De jumătate de secol, manifestarea reprezintă cel mai mare forum pentru prezentarea celor mai noi realizări în domeniul tehnicilor LIDAR şi aplicațiile acestora facilitând schimbul de idei şi crearea de noi parteneriate în acest domeniu.

ILRC28 reprezintă o ocazie excelentă de a demonstra capacitatea științifică a cercetătorilor români, de a familiariza autoritățile și publicul românesc cu problematici privind schimbările climatice și calitatea aerului din regiune, precum și pentru a atrage mai mulți tineri cercetători spre o carieră ȋn acest domeniu. De asemenea, pe toată durata evenimentului va putea fi vizitată și o expoziţie de echipamente ştiinţifice de monitorizare a mediului ȋnconjurător, unde vor fi prezenţi, cu informaţii şi demonstraţii, cei mai importanţi producători şi distribuitori de instrumente şi componente laser din străinătate.

Ultimele realizări ȋn domeniul cercetării şi aplicaţiile rezultate vor fi prezentate ȋn cadrul celor 11 sesiuni ce abordează tematici de actualitate cum ar fi:

  1. progrese recente ȋn tehnologiile lidar;
  2. misiuni spaţiale şi aeropurtate cu instrumente lidar la bord;
  3. utilizarea tehnicilor lidar ȋn studiul structurii şi compoziţiei chimice a atmosferei, studiul dinamicii atmosferei şi a schimburilor de suprafaţă, precum şi ȋn sondarea atmosferei medii şi ȋnalte;
  4. sinergia instrumentelor lidar cu alţi sensori de teledetecţie utilizaţi ȋn studiul mediului ȋnconjurător;
  5. reţele lidar şi campanii de măsurători la scară mare;
  6. sisteme lidar comerciale (laseri şi componente electronice).

ILRC se adreseazǎ atȃt cercetǎtorilor consacraţi, cȃt şi studenţilor masteranzi şi doctoranzi, interesaţi de o carierǎ în domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Română